DB2015AU01086_large

Volkswagen Touran, o nouă provocare polivalentă

June 15, 2015
478 Views

După ce a apărut în 2003 şi a suferit două facelift-uri, în 2006 şi 2010, MPV-ul Volkswagen dezvoltat pe platforma lui Golf a ajuns la cea de-a doua generaţie. Noul model de familie, care la nevoie, însă, se poate transforma într-un cărăuş de încredere, preia din liniile Golf-ului VIII şi se remarcă  printr-un design puternic și uşor mai sportiv.

La un MPV (Multi-Purpose Vehicle), cel mai important este interiorul. Iar aici, noul Touran excelează, fiind mai spaţios şi mai modulabil decât versiunile anterioare. Cu un volum de încărcare de maximum 1.980 litri, scaune spate independente, care se pot plia pentru a se obține o suprafață plană cu podeaua şi numeroase compartimente de depozitare, MPV-ul poate fi atât un familist convins, cât şi un ajutor în activităţile zilnice.

Mai mult, maşina este echipată cu o gamă vastă de noi sisteme de asistență și infotainment. De pildă, a doua generație MIB (Modular Infotainment System) oferă conectivitate maximă și include  aplicația Car-Net “App Connect”. Cele trei funcții, MirrorLink™, Android Auto (Google) și CarPlay (Apple), fac posibilă integrarea diverselor tipuri de aplicații pentru smartphone direct în sistemul infotainment al maşinii și operarea lor printr-un ecran tactil mare.

Merită subliniat sistemul de amplificare electronică a vocii, care permite ca șoferul și pasagerii din față să se facă mai ușor auziți în conversațiile cu pasagerii din rândul doi sau trei de scaune, prin unitatea hands-free a telefonului și difuzoarele conectate la sistemul infotainment.

În materie de siguranţă, a doua generaţie Touran este una dintre cele mai sigure maşini din clasă. Sub capotă se poate opta pentru două unităţi TSI (1.2 TSI BlueMotion / 110 CP sau 1.4 TSI BlueMotion / 150) sau două versiuni de motoare diesel, 1.6 TDI şi, respectiv, 2.0 TDI, cu puteri de 110 CP şi 150 CP. Preţul de bază al noului VW Touran este de 21.111 euro.

Leave A Comment