Waze 4.0

Waze 4.0: În sfârșit, Google lansează noua versiune a GPS-ului social pentru Android

March 14, 2016
1,157 Views

La aproape cinci luni de la lansarea noii versiuni a aplicației sociale de navigație pentru dispozitivele iOS, utilizatorii de Android se pot bucura și ei de Waze 4.0. Interfața este mai clară și mai ușor de utilizat, iar raportarea evenimentelor (radar/poliție, accident, trafic, lucrări, etc.) este mai facilă, meniul bazându-se pe pictograme mai mari, care pot fi văzute dintr-o singură privire, fără a distrage atenția șoderului de la drum.

În fereastra de navigație, introducerea destinației  este mai ușoară, mai ales dacă se referă la adresele salvate, precum cea de acasă sau de la birou, ori la punct de întâlnire la un eveniment salvat în aplicația de Facebook de pe smartphone. De asemenea, din Waze 4.0 se pot share-ui locația sau traseul pe care urmează să-l parcurgeți. Iar între cele două ”butoane” din bara de jos a meniului din fereastra de navigație sunt afișate distanța rămasă până la destinație și ETA (Estimated Time of Arrival – timpul estimat de sosire, în funcție de trafic și evenimentele de pe drum). Dacă apăsați pe acest buton central și, apoi, pe butonul verde ”Send ETA” (trimite ETA), vă puteți anunța direct prietenii la ce oră urmează să ajungeți.

Waze 4.0 vă anunță, totodată, când e momentul să plecați pentru a ajunge la timp la un eveniment din agendă, în funcție de zi, oră și condițiile de trafic. Iar Google a anunțat că a umblat și la optimizarea consumului bateriei.

Waze 4.0 poate fi descărcat din Google Play

Waze 4.0

Leave A Comment