techrules-gt96-trev (4)

Techrules dorește să construiască o fabrică în Europa

April 4, 2016
484 Views

Îi mai știți pe chinezii de la Techrules, cei care au venit la Geneva MotorShow cu un supercar de peste 1.000 CP ce poate atinge 350 km/h și consuma doar 0,8 litri? Noi am scris despre ei AICI.

În urma feedback-ului pozitiv primit la salonul elvețian, acum sunt în căutarea unei țări și a unui loc unde să-și construiască fabrica. Compania dorește să lanseze primul supercar chinezesc ce utilizează o turbină pentru încărcarea setului de baterii într-un interval de maxim 3 ani.

techrules-gt96-trev (5)

Probabil conceptele AT96 și GT96 TREV ar fi fost cucerite de uitare dacă Techrules nu ar fi apărut pe circuitul de la Silverstone cu un prototip pentru teste. Astfel, lumea a aflat că tehnlogia TREV – Turbine-Recharging Electric Vehicle există și mai și funcționează.

Deja există o listă scurtă de posibile amplasamente, până la finalul anului urmând a fi luată decizia. Compania se uită atât după foste fabrici abandonate sau care urmează a fi evacuate cât și după locuri unde să construiască d ela zero. Cu alte cuvinte, caută țara de la care va primi cele mai bune condiții.

techrules-gt96-trev (3)

Echipa de specialiști a companiei lucrează în continuare la dezvoltarea sistemului hibrid de extindere a autonomiei cu micro turbină. În același timp, o altă echipă în care sunt implicați ingineri și designeri din Italia și Anglia lucrează atât la dezvoltarea șasiuluicât și a designului celor două modele – AT96 și GT96.

Leave A Comment