kwid

Renault-ul de 3.500 euro, pe strazile Parisului. Dacia e Rolls-Royce!

Renault comercializeaza, sub logo-ul propriu, pe pietele emergente, din India si Brazilia, de exemplu, unde nu s-a auzit de norme de poluare sau de siguranta, modele Dacia ”adaptate”, mult mai ieftine. Adica, cu mai putine ranforsari, dotari, optiuni, etc., pe ideea ca orice masina e mai buna decat o motoreta pe care se inghesuie intreaga familie. Dar, merge si mai departe.

Francezii au dezvoltat, alaturi de specialistii centrului Dacia-Renault de la Titu, Kwid, Renault-ul de 3.500 euro, care este un fel de hibrid intre un Sandero si un Captur, dar de dimensiuni mai mici. La un moment dat, circula ideea unui nou model Dacia de oras, mai mic decat Sandero… un fel de Twingo ”low-cost”. Dar bine ca n-a fost asa.

In poze, Kwid arata interesant, insa a fost testat la impact de Global NCAP, varianta internationala a Euro NCAP-ului, si a luat zero stele in caz de accident. S-a transformat intr-un morman de fiare contorsionate, neoferind niciun fel de protectie ocupantilor. Mai mult, de curand, un model de baza a fost surprins in Paris de cititorii L’Argus. Cel mai chel Logan sau Sandero e Rolls-Royce pe langa Kwid. Design-ul e interesant si destul de atragator, dar elementele caroseriei nu sunt aliniate. Intre pasajul rotii dreapta spate si portiere se vede cu ochiul liber ca poti sa bagi un deget. Iar usita de la rezervorul de carburant pare atasata cu banda adeziva. La interior, schimbatorul de viteze seamana cu cel de pe Dacia Nova (nu SuperNova), plasticele sunt odioase, iar scaunul soferului nu are niciun fel de profilare. Parca l-au imprumutat de la 1310.

Lasand la o parte criticile si comparatiile, trebuie subliniat ca nu numai Renault face astfel de “concesii” pe pietele emergente. Toti producatorii recurg la astfel de tehnici. Niciun model dintre cele cinci testate recent de Global NCAP, Renault Kwid, Maruti Suzuki Celerio, Maruti Suzuki Eeco, Mahindra Scorpio si Hyundai Eon, nu a luat nici macar o stea de siguranta. Este regretabil, iar principalii vinovati nu sunt producatorii, ci autoritatile din aceste tari care nu impun niciun standard.

Leave A Comment