SPYKER4

Spyker C8 Preliator – o marcă care renaște, și renaște, și…

March 2, 2016
998 Views

Alături de Pagani, Spyker este al doilea producător care transformă automobilul în ceva mai mult decât un obiect de cult. Dacă îți cumperi un Pagani sau un Spyker și-l vei ține în sufragerie pentru a-l contempla… nimeni nu te va privi ciudat.

SPYKER1

Spyker C8 Preliator este înlocuitorul lui Spyker C8 Aileron, model lansat tot la Geneva, dar în 2009. Spyker nu a traversat vremuri prea fericite în ultimul timp, dar se pare că a găsit resursele de a continua. Au și o unitate nouăde producție în Coventry, Anglia. Acolo este locul unde va fi finalizată seria Spyker C8 Aileron, mai sunt 5 modele de produs.

SPYKER26

Cum era și firesc, cei de la Spyker continuă povestea cua viația, iar C8 Preliator este interpretarea pe roți a unui jet. Din punct de vedere tehnic, cei de la Spyker continuă să utilizeze propulsoare Audi. Noul model ascunde un V8 supraalimentat de 4.172 cmc care dezvoltă 525 CP la 6.800 rpm și un cuplu motor de 600 Nm între 3.500-7.000 rpm. Puterea ajunge la puntea spate via o cutie automată ZF cu 6 trepte. C8 Preliator se mai laudă și cu un diferențial cu alunecare limitată Drexler. Suspensia independentă este dezvoltată și furnizată de cei de la Lotus. Într-o lumea sistemelor de direcție asistate electric, Spyker oferă o direcție asistată hidraulic. Sistemul de frânare cu discuri de 350 mm pe față și 332 mm pe spate este furnizat de AP Racing și vine cu o distribuție a forței de frânare de 60% față/ 405 spate. Pentru un supercar, jantele de 19 inch par cam mici după standardele actuale, dar pare că ceide la Spyker nu vor să compromită nimic din dinamica modelului de dragul esteticului.

Spyker C8 Preliator este un coupe cu motor central, un șasiu de aluminiu cu zone față/ spate realizate din aluminiu. Portierele sunt realizate din fibră de carbon. Prizele de aer NACA au rol atât de a asigura răcirea cât și prize de admisie ale motorului pentru aer. C8 Preliator dispune de lumini de rulat pe timp de zi și semnalizări cu LED, farurile sunt cu xenon. Lămpile spate sut full LED. Caroseria mai este înnobilată cu mici aripioare ce au rol de a optimiza curgerea aerului pe lângă caroserie.

Modelul va fi produs într-o serie limitată de 50 exemplare. Pentru final am lăsat interiorul, care este, în spiritul Spyker, o operă de aer. La interior este folosită cea mai bună piele disponibilă pe piață, în oferta standard aceasta este disponibilă în 14 nuanțe, dar clientul poate comanda opțional orice nuanță dorește.

Gurile de ventilație amintesc de turbinele motoarelor cu reacție. Într-un interior atât de elegant și cu o linie clasică nu te aștepți la un head-up display, dar vorbim despre unul cu un design inspirat de la avioanele de vânătoare. Sistemul infotainment va oferi conectivitate nativă cu produsele Apple, iar informațiile sistemului de navigație vor fi afișate tot pe head-up display.

1 Comments

Leave A Comment