VW Passat Alltrack

Noul Alltrack, un Volkswagen Passat cocoţat

September 29, 2015
652 Views

Motivat de succesele înregistrate de Audi Allroad, Volvo XC70 Cross Country sau Subaru Outback, în 2010, Vokswagen a decis să umple golul dintre Passat şi Touareg cu Alltrack, un Passat Variant cocoţat cu 30 mm şi transformat în crossover. În 2015, a apărut însă Passat-ul B8, iar acum se schimbă la faţă şi modelul ce permite aventuri în afara drumurilor pietruite.

A doua generaţie Passat Alltrack are la bază Passat-ul B8 Variant, echiparea Comfortline, a cărui gardă la sol a fost mărită de la 135 mm, la 165 mm. Imaginea de crossover este conturată de câteva elemente de design tipice aventurierelor 4×4, precum paraşocurile faţă/spate cu protecţii cu aspect de oţel la nivelul inferior, pragurile uşor evazate şi pasajele roţilor cu protecţii din plastic. Tracţiunea este asigurată de sistemul 4Motion, cu diferenţial central Haldex, controlat electronic şi cu funcţie XDS, de autoblocare. Iar rularea în condiţii optime, indiferent de condiţiile de drum, este asigurată de suspensiile adaptive DCC (dotare standard începând cu 220 CP TSI).

Pentru a-şi consolida latura polivalentă, Passat-ul Alltrack este şi un “tractor” bun, putând remorca o sarcină de până la 2.200 kg pe o rampă cu înclinare de 12%. Preţul de pornire pentru Passat Alltrack este de 35.271 euro.

Leave A Comment