160301_Fiat_Tipo_SW_03

Fiat Tipo – o familie fericită

Geneva este locul unde familia Fiat Tipo s-a întregit. Adică, pe lângă berlină, de acum putem opta pentru un hatch sau un station wagon.

Versiunea sedan are o lungime de 4,53 metri, cea în cinci uși are 4,37 metri în timp ce break-ul măsoară 4,57 metri. Ambele noi versiuni de caroserie sunt cu o idee mai înalte decât berlina, în medie cu 1 cm mai mult, în timp ce lățimea este identică – 1.49 metri.

Ambele modele overă excelente valori practice. Hatchback-ul se laudă cu un volum al portbagajului de 440 litri, iar station wagon cu 550 litri.

Gama Fiat Tipo pentru regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa) este guvernată de cifra 3. Avem trei versiuni de caroserie, trei motorizări, trei tipuri de cutii de viteze, trei niveluri de echipare și trei tipuri de carburant ce poate fi utilizat. Nivelurile de echipare sunt cunoscute din gama Fiat – Pop, Easy și Lounge. Toate motorizările sunt Euro 6, avem un diesel 1.3 MultiJet de 95 CP, un 1.6 MultiJet de 120 CP, un propulsor Fire 1.4 litri pe benzină aspirat de 95 CP, un 1.4 T-Jet de 120 CP și un 1.6 E-torQ de 110 CP. Propulsorul 1.4 T-Jet poate fi livrat și în versiunea alimentată cu LPG.

Noi vrem să vă mai spunem câte ceva și despre sistemul infotainment Uconnect Live, unul care vine cu un display clor de 7 inch. Sistemul este prietenos cu terminalele Apple sau Androit și va comunica nativ cu aplicații gen Deezer sau TuneIn. Partea de actualitate este asigurată de știri furnizate de Reuters, iar navigația de TomTom. Vei avea posibilitatea și de a da un check-in sau posta pe twitter.

Leave A Comment