Volkswagen Golf GTI

40 de ani Volkswagen Golf GTI – Puterea unui nume

May 9, 2016
1,276 Views

In mai 1974, Volkswagen a prezentat prima generatie Golf. Initial o masina mica, in trei usi, de oras, Golf-ul s-a emancipat, usor, usor, a impus standarde peste standarde si, de pe la mijlocul anilor ’80, a devenit singura masina care denumeste o clasa. Oricat s-a straduit concurenta, cel putin la nivel psihologic, si astazi este pus semnul egal intre segmentul compactelor si Golf, desi, din anumite unghiuri, modelul german nu mai straluceste atat de puternic in fata unui Opel Astra, a unui Renault Megane sau a unui Ford Focus.

Acronimul “GTI” intareste si mai bine numele Golf. Iar dupa 40 de ani de istorie, Volkswagen stie, parca, mai bine ca niciodata acest lucru. Primul GTI a vazut lumina zilei in 1975, la Salonul Auto de la Frankfurt, si a ajuns pe piata in 1976, prelucrand ideea de masina practica cu valente sportive, cu un motor cu injectie, de 1.588 cmc sau 1.780 cmc, 115 CP si o greutate de numai 810 kg. Multi au numit GTI-ul Mk1 primul hot-hatch European, dar au uitat de Autobianchi A112 Abarth din 1971. Iar competitia s-a grabit sa-i dea replica cu Peugeot 205 GTI, Renault 5 GT Turbo sau Opel Kadett GSi.

vw-golf-gti-1

Golf-ul II GTI a aparut in 1984. Desi mai impunator, la inceput, modelul nu a fost mai puternic decat predecesorul, preluand acelasi motor de 1.8 litri. Versiunea cu 16 supape si 140 CP, care ne-a incantat adolescenta la semafor, a fost lansata in 1986.

golf-gti-2

La Salonul Auto de la Frankfurt din 1991, Volkswagen a prezentat cea de-a treia generatie Golf GTI. Pentru a treia oara, puterea a ramas aceeasi: 115 CP. Dar cum masina a luat in greutate nu s-a apropiat de performantele unui GTI adevarat, fiind preferate versiunile cu 16 supape si 140 CP si, mai ales, VR6-le.

golf-gti-mk3

Golf-ul IV GTI a incheiat era aspirata si a trecut la un motor turbo de 1.8 litri si 150 CP, dar si la o greutate de 1.300 kg, cu 500 mai mult decat in ‘76. In 2003, editia aniversara “25th Anniversary” a urcat la 180 CP.

golf-gti-mk4

A cincea generatie GTI a atins pragul de 200 CP cu TFSI-ul de 2.0 litri si a impus noi standarde prin adoptarea primei cutii automate cu dublu-ambreiaj, DSG, si a suspensiei spate multi-link. Masina a fost lansata la “Mondialul automobilului” din 2004.

VW-Golf_GTI-mk51_cr

Golf VI GTI a mai pus 10 CP TFSI-ului, pentru un total de 210 CP. Iar “35th Anniversary” a mai luat vitamine pana la 235 CP. In premiera, Golf VI GTI a fost declinat si in versiune cabrio.

golf-gti-mk6

In 2013, a saptea generatie Golf GTI a debutat in doua versiuni. Cea clasica dispune de 220 CP iar “Performance”-ul, de 230 CP. Pentru a marca implinirea a 40 de ani de istorie, VW a scos anul acesta GTI Clubsport S, cel mai puternic GTI din istorie, cu 310 CP. Inainte de a fi expusa la cea de-a 35-a intalnire GTI care s-a desfasurat la Worthersee, masina a dat o tur ape Nurburgring si a stabilit noul record mondial pentru un automobil cu tractiune, 7:49.21, detronand Honda Civic Type R.

VW-Golf-GTI-Clubsport-S-1

 

4 Comments

  1. ” Golf-ul II GTI a aparut in 1984. Desi mai impunator, la inceput, modelul nu a fost mai puternic decat predecesorul, preluand acelasi motor de 1.8 litri. Versiunea cu 16 supape si 140 CP, care ne-a incantat adolescenta la semafor, a fost lansata in 1986.”

    Scuze, noua romanilor nu avea cum sa ne incinte adolescenta la semafor fiindca eram in plin comunism si conduceam Dacii 1300 si niste Oltcit-uri .Nu mai vorbesc de Trabant , Skoda sau Lada , venite din Uniunea Sovietica. Nici macar pe litoral nu mai veneau strainii asa ca ne uitam la GT-uri prin reviste primite de la prietenii care fugisera in strainatate. ” Excelenta ” documentare ca sa nu mai vorbim de traducere…

    • Să zicem că unul care şi-ar fi permis Golf II / Scirocco II cu 1.8/139 la sfârşitul anilor 1990 şi începutul anilor 2000 ar fi fost cu adevărat încântat de el şi ar fi făcut la fel de multă plăcere celor din jur, mai puţin celor cu urechi sensibile.

      Dar comuniştii de după 2005 au făcut ce au făcut şi au pus nişte piedici care să facă în aşa fel încât să admiri Golf I / II GTI, BMW E30, Mercedes-Benz 190 2.5-16 mai mult prin reviste.

      Tot atunci, prin 2005, au eliminat de la TV şi reclama la Love Plus cu Golf I:

  2. Masini foarte reusite,long-life,ma refer la Golf I si II.De la III consumismul si-a pus din ce in ce mai puternic amprenta Acum intre un Golf,Astra ,Focus sau Clio nu este practic nici o diferenta

Leave A Comment